Next Bu Lady's Blog

Vreau. Pot. Lasă-mă

NextBuLady — Mon, 30 Jan 2012 19:21:02 +0000

Vreau să te ajut. Înţelegi?!
Lasă-mă să te ajut. Vrei?
Realizează că lumea nu se sfârşeşte acum. E doar o viaţă. Una.
Trăieşte-o. Iubeşte. Pe ea, pe tine, pe mine. Pe cine vrei tu.
Nu renunţa.
Ridică-te. Zâmbeşte. Întreabă-mă cum, şi-ţi voi ghida paşii. Eu am făcut-o de atâtea ori. Singură.
Strânge-mă în braţe o veşnicie dacă vrei.
Plânge-mi în braţe, fiindcă n-am să te cred un smiorcăit.
Fă ce vrei tu. Fii fericit.
Vibrează. Respiră. Trăieşte.
Şi ştiu că e iarnă de-o veşnicie. Dar trăieşte. Fă vară cu viaţa ta. Cu iubirea ta. Cu zâmbetul tău.
Şi dacă vrei linilşte, de ce mă pui să vorbesc încontinuu?
Urechile-ţi vor sângera odată fiindcă nu mă vei mai putea opri din vorbit.
Dar oricum…
Nu e ca şi cum mâine n-ai mai fi şi nu m-ai mai putea auzi.
Nu e ca şi cum e ultima oară când te văd.
Nu e ca şi cum orice dată când te văd e ultima.
De ce să pleci?
Nu vreu să te pierd.
Lasă-mă să te prind de mână.
Am încredere în tine. Te ascult, te susţin şi te ridic când pici.
Asta dacă mă vei lăsa vreodată…

N-ai dreptul

NextBuLady — Tue, 24 Jan 2012 18:35:04 +0000

Câteodată nici eu nu ştiu ce vreau, iar tu mă obligi acum să-ţi zic ce simt; şi ai vrea bineînţeles să fie ceva… pe cât se poate de bun.
Ei bine, iubite, cu părere de rău îţi spun că… nu.
Pur şi simplu nu. N-ai dreptul să mă obligi. N-am dreptul să mint.
N-ai dreptul să vii să mă iei la sărutat. N-am dreptul să te lovesc.
Ai dreptul să ştii însă, că un cuvânt e atât de important. Şi am dreptul să vorbesc, şi am dreptul să fiu ascultată!
Si n-ai dreptul să mă ignori.
Trebuie să ştii de oamenii ce-ţi fură viaţa…
Trebuie să mă asculţi.
Sunt paşii mei cei ce sună. Îî dor…
De ce să-ţi programezi fericirea? Dacă poţi… renunţă la tristeţe?!
Vrei inima mea?
Fiindcă dacă da, să ştii că nu ţi-o pot da.
E rănită, e călacată în picioare, e batjocorită şi acum e moartă.
Şi… ştii cum îmi dau seama că eşti atât de departe de mine acum?
Simt un gol… mă simt eu goală. Sufletul mi-e gol… tot e gol.
Şi ştii că se zice că uneori ai nevoie de dragoste, alteori de singurătate … ei bine, eu am deja dragostea singurătăţii.
Aş vrea să fii cu mine, chiar dacă nu eşti aici…
Îmi vând sufletul.
Şi cer în schimb doar iubire…
Dezbracă-te de orgoliu.
Lasă-ţi corpul gol să plutească.
Lasă aerul să miroasă a tine.
Mirosul pielii tale…

Of, măi :(

NextBuLady — Fri, 20 Jan 2012 20:58:49 +0000

- Nu mă lăsa aşa , doar eu cu mine…

- Nu te las… niciodata…

Cu N… V

NextBuLady — Mon, 16 Jan 2012 18:52:10 +0000

Iar tu visezi când eu te iubesc din ce în ce mai mult!

Pur şi simplu… de ce?

NextBuLady — Sat, 14 Jan 2012 21:31:17 +0000

O mie de gânguri aşezate pe foi rupte din sufletul tău şi scrise cu sânge.
Am pagini întregi închinate ţie; dar nu le vei vedea vreodată.
Am inima ta în mâini şi nici măcar nu mă joc cu ea.
O las să aleagă singură.
Ce proastă…
Însă m-am obişnuit.
Agonie e sinonim cu viaţă pentru mine. Chiar şi tu ai spus-o…
Aud ecoul singurătăţii ţipând în urechile mele.
De ce?
De ce vrei asta?
De ce preferi aşa?
De ce ţi-e greu să-mi spui ceva?
Crezi că nişte răspunsuri simple la întrebări puse de mine te-ar omorî?
Ce crezi?! C-am să vin cândva să-ţi fac rău cu tot ce ştiu?
E imposibil… nu aş putea face asta. Indiferent de cât de mult m-ai face să te urăsc.
Zâmbetele se nasc şi în lipsa ta. Însă dor. Sunt surâsuri de durere, fiindcă atunci când nu mai am lacrimi să plâng şi ceva mă doare prea tare, involuntar mi se aşează ele pe faţă…
Şi tu răsari ca dintr-un apus, şi nu te pierzi în zori…
Te pierzi de mine; dar sunt aici.
Te ţin strâns de mână şi-ţi ţip că te iubesc.
Trag aer în piept şi mă droghez cu tine.
Îţi calc pe urme, fiindc-ai plecat.
Fug după tine, iar picioarele mă dor.
Calc pe cadavrele pe care le-am făcut odată cu mâinile goale şi cu fericirea noastră; le ud cu lacrimi şi şi-arunc în ele păreri de rău.
Te strâng în braţe şi realizez că nu mai eşti tu…
Părul ţi-e altul, faţa ţi-e palidă, ochii-ţi sunt sticloşi şi buzele au o tentă violetă.
Nici mâinile nu mai sunt cele pe care le-adoram.
Sunt jalnice şi reci şi pline de lichid care ar trebui să circule prin vasele sangvine, nu să fie închegat pe mâinile tale.
Eşti lipsit de emotivitate şi nici un zâmbet cald nu poate schimba asta.
Mi-ai intrat în sânge şi ai rămas acolo.
M-ai îmbolnavit ca pe-o nebună ce-am ajuns pân’ la final…

Iubesc… te

NextBuLady — Fri, 13 Jan 2012 20:31:10 +0000

Iubesc… o mie de oameni şi în special pe tine.
Iubesc… să mă îmbrăţişezi fără motiv sau cu unul doar de tine cunoscut.
Iubesc… să visez la tine şi să realizez că eşti mai perfect decât ar crede cineva.
Iubesc… să ştiu că eşti al meu.
Iubesc… să mă ţii de mână şi să-mi dai drumul doar atunci când e neaparată nevoie.
Iubesc… poveştile tale de seară şi cum îţi laşi sufletul în mâinile mele.
Iubesc… copilul din tine.
Iubesc… cuvintele mici şi simple pe care mi le spui, dar care pentru mine contează atât.
Iubesc… plimbările tale lungi prin locuri pustii, unde nu ne găseşte nimeni vreodată.
Iubesc… să vii în spatele meu când privesc un apus şi să mă îmbrăţişezi.
Iubesc… cum te joci cu părul meu, cu mâinile mele, cu degetele mele.
Iubesc… calmul din vocea ta atunci când eu sunt panicată, iar tu ai răspuns la orice.
Iubesc… profunzimea ochilor tăi.
Iubesc… buzele tale calde.
Iubesc… cum dacă îmi iei mâinile în ale tale, mâinile mele dispar parcă.
Iubesc… să stau întinsă pe pământul rece, în braţele tale, protejaţi doar de soare.
Iubesc… să te ţin în braţe atunci când mori de somn.
Iubesc… atât de mult oricare parte din tine şi mă întreb mereu dacă şi tu o faci…
Iubesc… când îmi cauţi buzele cu ale tale, şi le găseşti aşa de usor.
Iubesc… când ceri pupe nevinovate şi îmbrăţişări lungi.
Iubesc… când îmi spui să nu mă supăr pe tine fiindc-ai să plângi.
Iubesc… când mă faco să râd prin cele mai simple lucruri.
Iubesc… să iubesc şi iubesc că o fac.
Dar apropo… aseară am adormit plângând. Nu e prima dată când mi se întâmplă, însă e prima oară când tu eşti motivul.
Mi-era dor de tine, chiar dacă erai lângă mine.
Simţeam cum fiecare părticică din mine striga după tine.
Dar ştiu, tu eşti departe acum….
Nu te-ai rătăcit, dar eşti pierdut.
Pe mine mă cauţi?
Sunt aici.

Marţi sau vineri 13

NextBuLady — Fri, 13 Jan 2012 18:21:25 +0000

Stând lângă nişte oameni ciudaţi – fiindcă da, eu sunt cea normală aici, am observat că toată lumea are o… groază de 13. Mai ales dacă este marţi sau vineri (cum e azi – vineri 13).

Şi sincer, niciodată nu am înţeles chestia asta. Niciodată nu am înţeles de ce se scoate atât de mult în evidenţă 13 ăsta.

Aşa cum şi faza cu pisica neagră, cu oglinda spartă sau mai ştiu eu ce sunt superstiţii pe care nu se insistă atât de tare, de ce pe 13 se insistă?!

De ce?!

Spune-mi… visezi?

NextBuLady — Sat, 17 Dec 2011 22:42:37 +0000

Ştii bine cât de greu e să-mi intri în suflet.
Mereu las amintirile chiar netrăite. Le las, le uit, le arunc, încep să le urăsc.
Apoi mă întorc din nou la tine. Fiindcă te iubesc. Atât de mult… atât de mult.
Şi ştiu că mereu mă primeşti cu braţele deschise. Şi oare cu mai mult drag?! Cu siguranţă.
Fiindcă ştiu; şi tu mă iubeşti.
Mă iubeşti, nu?
O mie de întâmplări…
Lasă-ţi mâna uşoară pe şoldul meu.
Ia-mă în braţe şi nu-mi da drumul niciodată.
Am să-ţi plâng ani întregi. Am să-ţi ud umărul şi ştiu că nu mă vei îndepărta.
Eu sunt cea care pleacă… uneori nu înţeleg. Fiindcă atunci când stau, ştiu că te iubesc. Şi atunci când plec… şi atunci ştiu că te iubesc.
Şi indiferenţa doare. Indiferenţa mea faţă de tine. Uneori eşti un idiot, uneori o meriţi.
Ia-mă de mână şi haide să dansăm în ploaie. Ia-mă şi du-mă în locuri în care să nu ne găsească nimeni. Şi lasă-mă doar să stau întinsă, cu capul tău pe pieptul meu. Închide ochii, fiindcă nu vreau să mă vezi atunci când lacrimile-mi curg.
Închide ochii şi visează.
Prinde-mă de mână. Promit să-ţi cânt.
Visează.
Spune-mi de cine eşti îndrăgostit.
Spune-mi ce visezi, pas cu pas.
Spune-mi… visezi?

Înainte sa pleci…

NextBuLady — Fri, 28 Oct 2011 13:12:41 +0000

“ Dă-mi o şoaptă, dă-mi un semn. Dă-mi un sărut, înainte sa-mi spui la revedere.”
Dă-mi orice, nu contează ce. Să fie de la tine, să pot avea toată viaţa mea! Nu-mi trebuie ceva folositor, îmi trebuie pur şi simplu o amintire, ceva mic, simbolic şi simplu, pueril chiar. Care pentru ei, să nu însemne nimic, însă pentru mine, să însemne totul!

Lasă-i pe ei în Lumea Lor!, şi ia-mă pe MINE în Lumea Ta. Sau, fă-o să fie Lumea Noastră!
Fă-mă să fiu fericită, la fel cum promit să te fac şi eu!
Lasă-mă să-mi las capul plin de gânduri, pe umărul tau fin, şi să-ţi şoptesc tot ceea ce simt, tot ceea ce-mi vine în minte.
Lasă-mă să fim un cuplu perfect, sau lasă-mă măcar să visez asta.
Nu-mi spulbera visele, spunându-mi că nu există perfecţiune, si că ştii asta de la mine!
Gândeste-te, poate n-am avut dreptate. Uite-te la noi, suntem perfecţi. Suntem fericiţi. Ne avem unul pe celălalt, şi mai important, ne iubim!

- “Dar noi suntem tineri, noi avem speranţe.”
Hai! Lasă-mă să dovedim asta. Hai, ştii c-o putem face împreună! Putem face speranţele, visele, tot ceea ce tine de Lumea Noastră Ireală, de Tărâmul Viselor, să devină realitate.
Hai, să le dovedim şi altora că putem, prin perfecţiunea noastra!

Mă regăsesc în visele tale, te regăseşti în visele mele. Mă regăsesc în Lumea Ta, te regaseşti în Lumea Mea. Hai, s-o facem Lumea Noastră, iar !

Nu îmi pasă ce cred şi ce zic ei despre noi, şi ştiu la fel de bine că nu îţi pasă nici ţie, aşa că, nu înteleg: de ce unora le pasă atât de mult?! Hai, să fim un exemplu pentru ei, prin perfecţiunea noastră! Şi, hai, să ne iubim, fără să ne pese.

Eu m-am îndrăgostit de caracterul tău, apoi de tine! La tine cum a fost?! Şi chiar… De ce pentru unii contează atât de mult aspectul?! Şi, de ce unii oameni vor să-şi schimbe partenerul? De ce nu-l acceptă aşa, cu micile lui imperfecţiuni, atât timp cât e conştient că şi el e plin de ele!? De ce nu se acceptă aşa imperfecţi să formeze un cuplu perfect?!

Din nou, te rog să mă laşi să fim un exemplu. Pentru ei, pentru cei care nu pot fără un exemplu. Gândeşte-te, unul fără celălalt, n-am fi reuşit!

Ce zici, mă?!

NextBuLady — Fri, 14 Oct 2011 20:36:38 +0000

Era enervant deja să stau în casă de atâta timp. Simţeam că înebunesc între patru pereţi, cu laptopul în braţe şi căştile în urechi, ascultând la nesfârşit aceaşi melodie.

Aceasşi melodie minunată, care mă făcea să visez undeva departe, care îmi relaxa parcă corpul, făcându-l să pară uşor, şi uneori dându-i chiar aripi.

Am ieşit disperată din casă, alergând şi dansând cu mine.

M-am prins de mână şi am înaintat.

…

- Crezi în pentru totdeauna? m-am întrebat.

- Ce înseamnă pentru totdeauna, de fapt? Există? mi-am răspuns repede.

- Tu crezi că ştiu? Ştiu, oare?

N-am mai spus nimic.

Am înaintat prin mulţime, zâmbind melancolic.

Am zărit o fetiţă micuţă, cu ochi mari şi bucle şatene.
Îmi aducea aminte de mine. Nu când eram mică, ci acum.
Mânca liniştită o îngheţată de pepene pe o bancă, ţinând în cealaltă mână un balon.
M-am aşezat lângă ea.
- Te cunosc? o întreb fără să gândesc.
- Tu… arăţi ca mine. Eşti eu mare?
Mă uit zâmbind la ea. Las ochii în jos şi oftez.
- Sunt cine vrei tu să fiu… ce faci?
- Păi eu vreau să fiu tu în viitor. Mânc îngheţată. Vrei? mă întreabă întinzându-mi păhărelul ei albastru şi linguriţă gri.
Iau păhărelul şi miros îngheţata. Îi spun că-mi place mult, că e preferata mea, dar că-i mulţumesc pentru intenţie, dar nu îmi trebuie.
Se uită ciudat la mine şi-mi ia păhărelul.
- Cum te cheamă? mă întreabă curioasă.
- Ţi-am spus că sunt cine vrei tu să fiu. Pe tine cum te cheamă?
- Eu sunt Andrada.
- Atunci eu sunt Anda. Ce zici?
Zâmbeşte oarecum satisfăcută şi mă întreabă câţi ani am.
- Dar tu? o întreb.
- Eu am cinci anişori şi aproape şase dar doar jumătate.
Mă uit la ea încurcată dar zâmbesc să nu par o idioată. Deci fata are aproape şase ani, dar doar cinci jumătate.
- Eu am cincisprezece şi jumătate. În aprilie fac şaisprezece dar încă nu am.
- Pe cât aprilie e ziua ta? mă întreabă oarecum speriată.
- Pe 13. Dar a ta?
- Uau! exclamă. A mea e pe 11. Uimitor, nu?
- Tu… eşti sigură? Copiii mici nu ştiu când e ziua lor.
- Poate tu nu ai habar, intervine ea rapid.
- Când plâng, ochii mei se fac gri, îi spun fără să fiu întrebată ceva.
- Părul meu se închide la culoare de la soare.
- Vrei să zici că se deschide? Se face mai vesel?
- Veselă ar trebui să fii tu. Cel puţin, puţin măcar. Se închide. Din culoarea asta, iasă una mai închisă!
- Interesant…
- Pe tatăl meu îl cheamă Cosmin. Mama mea a murit. Vrei să fii tu noua mea mamă?