Omul ăsta – care a fost

Omul ăsta obișnuia să își numere clipele, nu anii. Începuse să fie cu totul o altă persoană și începeam să cred că schimbarea se producea din ce în ce mai tare. Îmi povestea cu drag despre lucrurile frumoase care există în lume și despre faptul că totul se câștigă treptat, având răbdare și multă bunăvoință. Mă bucura să văd că se întoarcea spre bine, însă asta a fost doar o amăgire prostească, debitată de mintea mea mult prea visătoare, pentru că am crezut în ființa asta și în toate promisiunile pe care le făcuse odinioară. Îmi vorbea despre fericire și despre cum voia să-mi ofere mai mult decât îmi puteam imagina, dar nu materializa nimic din toate acestea. Schimbarea se producea, dar era în rău, de fapt. Din ce în ce mai rău.

Mă dezamăgise – și nu doar o dată, iar acum căuta împăcare, de parcă nimic greșit nu s-ar fi întâmplat vreodată. Îmi scria rânduri frumoase, care mă urmăreau la fiecare pas, și, uneori, locurile prin care treceam, îmi aminteau de acest muritor pribeag. În mișcările mele se simțea din ce în ce mai mult absența sa. Nu știam ce urma să se întâmple. Aș fi vrut să-i pot spune că rănindu-mi inima, nu o va repara pe a sa; pentru că nu așa funcționează. Omul ăsta, însă, susținea sus și tare că nu voia să rănească, dar răsucea cuțitul în rana atât de adâncă deja, la orice replică urâtă, formată din cuvinte frumoase.

Nimeni nu-i putea înțelege subînțelesurile, atât de bine pe cât înțelegeam eu subînțelesurile acelea. Tratamentul său cu indiferență începuse să nu mă mai afecteze, pentru că era iertat de scuze banale și credibile în care îmi puneam toată credința. Universul nu mi se mai prăbușise de prea mult timp, din cauza lipsei atingerilor pline de afecțiune, pentru că învățasem să trăiesc fără ele și să fiu fericită.

Fugise de tot ceea ce cunoștea și se afundase în neștiință și în compania unor oameni prefizi, care-i cereau să omoare tot ceea ce avea mai frumos în existență, făcând loc celui mai urât sentiment din lume; voiau să-l învețe pe omul ăsta din nou ce e ura și disprețul, față de tot ceea ce cândva iubise mai mult.

548953_355654014486567_1500382853_n

Advertisements

cel mai frumos cadou

Cred că unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care ai putut vreodată să mi le faci a fost să dormi.

Să adormi în brațele mele, atunci când ne punem în pat și tu ești prea obosit ca să mai putem vorbi până adormim amândoi. Să îmi adormi în brațe,  începând să respiri greu și blând și să mă strângi ușor de mână, atunci când tresari, fiindcă visele îți dau bătăi de cap. Să îmi adormi în brațe și-apoi să te întorci brusc, ca să mă iei tu în brațe; să te încolăcești după forma trupului meu și să mă săruți apăsat ba pe buze, ba pe frunte, ba pe umărul gol, ba pe mâna care-ți prinde mâna.

Să te ridici în toiul nopții, speriat, țipând ca din gură de șarpe și să te liniștești abia atunci când te iau în brațe, când te strâng ușor, lipindu-te de mine; să te liniștești abia atunci când, deși speriată fiind, îmi auzi vocea calmă, care-ți spune că totul este și va fi în regulă, că nu s-a întâmplat nimic și că sunt acolo pentru tine.

Și-apoi tu să te întinzi din nou și să-mi cauți din nou afecțiunea, prin gesturile tale infinit de dulci. Și să-mi adormi din nou în brațe, din nou strângându-mi mâna, din nou sărutând-o și din nou mormăind câte un cuvânt, două, din când în când.

Cel mai frumos cadou a fost să mă iubești când dormi, cu toată ființa ta inconștient de adormită. Să dormi și să te pot privi în semiîntunericul camerei sau în lumina zilei. Să te privesc multă vreme, admirându-ți conturul frumos al feței, ochii-ți închiși, cu gene lungi și pleoapele uneori tremurânde. Să te privesc cum mă atingi, cum mă săruți, cum mă cuprinzi, cum mă tragi spre tine, căutându-ți loc în moliciunea pieptului meu, căutând iubire.

Cel mai frumos cadou al tău a fost să-mi oferi cele mai plăcute trăiri, cele mai pure emoții, cele mai înduioșătoare fericiri.

10947840_881880695197227_1136656357_n

Pentru un minut, cât cinci

Pentru un minut, îmi pierd toate simţurile şi simţirile. Pentru un minut, uit tot. Pentru un minut, mă las pradă celui mai frumos sentiment. Pentru un minut, ne curge acelaşi sânge în vene. Pentru un minut, avem aceeaşi educaţie. Pentru un minut, avem aceleaşi gânduri. Pentru un minut, ne formăm la fel. Pentru un minut, îţi spun lucruri pe care nu le-am mai spus nimănui. Pentru un minut, mă faci să râd. Pentru un minut, simt că lacrimile mi-au umplut ochii. Pentru un minut, te îmbrăţişez. Pentru un minut, trebuie să-ţi dau drumul. Pentru un minut, trebuie să plec. Pentru un minut, te revăd. Pentru un minut, ne facem planuri. Pentru un minut, uităm de noi. Pentru un minut, explodez. Pentru un minut, mă cerţi. Pentru un minut, ne supărăm. Pentru un minut, îmi săruţi apăsat buzele. Pentru un minut, mi-ai fost mereu alături. Pentru un minut, mă faci fericită. Pentru un minut, am nevoie de tine. Pentru un minut, îmi lipseşti. Pentru un minut, degetele noastre se împletesc. Pentru un minut, îmi lipesc nasul de faţa ta. Pentru un minut, îţi plimbi degetele în părul meu. Pentru un minut, îmi zâmbeşti. Pentru un minut, avem cea mai sinceră conversaţie. Pentru un minut, te privesc dormind. Pentru un minut, mă simt în siguranţă. Pentru un minut, îmi întinzi jumătate de portocală. Pentru un minut, mă tragi de mână. Pentru un minut, nu îmi vorbeşti. Pentru un minut, mă trezeşti. Pentru un minut, mă învălui. Pentru un minut, uităm cine suntem. Pentru un minut, ne minunăm. Pentru un minut, admirăm. Pentru un minut, ne plimbăm. Pentru un minut, zâmbim. Pentru un minut, ne bucurăm. Pentru un minut, suferim. Pentru un minut, plecăm. Pentru un minut, ne reîntoarcem. Pentru un minut, o luăm de la capăt. Pentru un minut, cât cinci.

DSC_0173-3

Cu inima în pungă

Iubirea nu vine cu termen de garanţie.
Dacă nu o faci tu, nimeni nu îţi va repara iubirea.
Dragostea, în sine, nu te răneşte;
e doar un sentiment pur şi plăcut,
e doar un sentiment frumos, înălţător,
o stare ciudată de siguranţă şi fericire.

Dragostea, în sine, nu te răneşte. Oamenii o fac.

Ar trebui să stau aproape de ceea ce mă face fericită
sau ceea ce mă face să mă simt vie.
Tot ce văd, este frumos; pentru că tot ce văd… eşti tu.

Şi dac-aş vrea, n-aş putea să-mi iau dragostea înapoi.
Dragostea nu se ia şi nici nu se dă în saci mici sau mari,
cu atât mai puţin de-un roşu intens, legaţi cu şnur.

Nu… dragostea nu stă în saci…
sentimentul ăsta frumos mi-e în suflet.
Şi-a început să consume câte-un pic din mine
şi să-mi ruginească spiritul.
Continui să-l văd în fiecare zi, frumos înrămat,
în mine, prin mine, pe lângă mine. Peste tot.

DSC_0220

Curva deceniului

„Eşti o curvă!”, îmi urlă mie cuvintele sale în cap. Sunt vii, şi mă cuprind în braţe şi mă strâng de mâini.
Probabil c-o fi trecând un deceniu de atunci, dar cuvintele tot nu s-au şters din mintea mea.
„Eşti o curvă!”, îmi spune, şi simt cum mi se înmoaie picioarele. Plâng; şi pic; şi mă doare; sufletul… şi tot. Mă învăluie un sentiment puternic şi urât: frică – multă frică; prea multă frică –, îmbinată cu scârbă – atât de multă scârbă…
Tremur şi acum, şi ochii mi se umplu de lacrimi, când îmi amintesc. „Curvă”; lovită, doborâtă, plânsă. „Curvă”, cu un suflet blând, inocent şi pur. „Curvă”…

Jumătate de deceniu… Vreau să plec. Vreau atât de mult să plec… Alcoolul i-a înecat raţiunea şi mă loveşte şi ţipă la mine. Nu pot să vorbesc, deşi aş vrea să pot spune ceva. „Curvă”, şi mă cuprinde panica şi dorinţa de orice, doar de a nu fi aici.
Cedez. Pic. Sunetul se îndepărtează. Văd negru. Şi o lumină slabă, undeva. Apoi ţip. „Nu!”. „NU!”; „nu…”; „Te rog, nu…”.
Stau cu inima în mână. O strâng. Şi plâng. Plâng în hohote. Sughiţuri triste se aud în liniştea de mormânt. Sughiţuri. Suspine. Eu; şi răni. Doare. Atât de tare. Şi plec; şi plâng. Ce curvă sunt…

DSC_0085

Mână de fericire

Îţi pun mâna în mâna mea. Îţi acopăr mâna cu cealaltă mână şi îţi strâng puternic mâna. Dragă comoară; dulce dor; om frumos.
Te privesc lung şi surâd calm. Ochii tăi mari mă privesc atent, iar gura ta îmi povesteşte despre pupilele mele dilatate.
Ne oprim, cu un zgomot puternic. Larmă; agitaţie; muritori. Iar din partea noastră, nimic mai mult decât ignoranţă.
Acaparată de ochii tăi, de buzele tale, de poveştile tale – însoţite de uşoare mângâieri –, neglijez tot ce se întâmplă în jurul meu, şi te ascult doar pe tine, te văd doar pe tine; pentru că tu eşti în mine, mai mult decât armate de oameni au reuşit vreodată să pătrundă.
Aprob visătoare tot ce-mi spui şi accept cu uşurinţă tot ce-mi propui; vrei să fiu fericită; şi eu vreau. Vreau să fii şi tu fericit.

xDSC_0064

mâini pe suflet

Dacă mor acum,
măcar mor fericită.
Îndurerată,
dar fericită.
Îndurerată,
pentru că mor singură;
pentru că eşti prea departe
să-ţi pot strânge mâna
înainte să-mi dau ultima suflare.

Dar fericită,
pentru că eu văd „noi”
aşa cum m-ai învăţat:
mai departe de ambalaj
şi dincolo de înţelesul oricui.

Dacă ar fi să am un regret,
dusă fiind,
ar fi faptul că nu ţi-am vorbit mai mult
despre sinceritatea gesturilor mele
şi profunzimea sentimentelor care zac în mine.

Mi-ar părea rău că n-ai şti cum simt,
cum mă simt
şi cum te simt.
Mi-ar părea rău că nu ai înţelege totul
şi că n-ai fi auzit prea multe vorbe dragi.

Atunci ar fi prea târziu,
dar oare e acum prea devreme?
Oare ce s-ar întâmpla dacă…?!

DSC_0221