fetele au nevoie de…

Fetele au nevoie
de complimente şi de oameni care să pună mâna pe suflet,
care să le arate că sunt frumoase.
Fetele au nevoie
de tipi care să şi-o tragă cu mintea lor,
să le ducă la orgasme sufleteşti, să le facă să viseze.
Fetele au nevoie
de răbdare, de atenţie, de înţelegere.
Fetele au nevoie
de mâini calde, puse peste mâinile lor îngheţate.
Fetele au nevoie
de îmbrăţişări şi mâinile lungi încolăcite în jurul taliei.
Fetele au nevoie
de drag şi de atenţie la detalii, de fericire.
Doar fetele ca mine au nevoie de de-astea. Şi băieţii ca tine.

DSC_0162

Advertisements

mereu ea

Niciodată
nu am avut prea multă încredere în oameni.
Mereu
mi s-a părut că nimeni nu merită asta,
mereu
am crezut că totul va fi dus mai departe.
Mereu
am considerat că fetele sunt nişte scorpii, în ale căror mâini
mereu
ar fi o greşeală să-mi las bucăţi din suflet şi gândire.

Eu nu ascult sfaturi şi nu fac ceea ce cred oamenii că ar trebui să fac.
Ascult uneori vorbele care vin din guri de masculi,
dar obişnuiesc să fac şi să cred doar ceea ce vreau eu.

Dar draga mea dragă,
cea care a ajuns să ştie totul despre mine,
mult mai mult decât oamenii care mă cunosc de ani, ştiu,
mi-a spus un lucru frumos: totul se întâmplă cu un scop.
Nu am crezut în totalitate în asta,
înainte să mă convingă ea că aşa e.

Acum, mă mai apucă uneori să mă întreb
ce-ar fi fost dacă…
Ce-ar fi fost dacă nu ar fi apărut el?
Ce-ar fi fost dacă nu aş fi avut încredere în ea?
Ce-ar fi fost dacă nu ar fi avut încredere în mine?
Ce-ar fi fost dacă nu ar fi fost atât de încântată?
Ce-ar fi fost dacă nu ar fi avut atât de multă grijă de mine?
Ce-ar fi fost dacă nu ar fi fost acolo să mă liniştească?
Ce-ar fi fost dacă nu mi-ar fi spus ce-are de gând, să lămurim totul?
Ce-ar fi fost dacă în peisaj ar mai fi apărut câte ceva – şi nu în modul pozitiv?
Ce-ar fi fost dacă nu m-ar fi făcut să zâmbesc?
Ce-ar fi fost dacă nu ar fi fost acolo pentru mine?
Ce-ar fi fost dacă, de fapt, nu aş fi avut-o pe ea?
547994_442093602509274_998488969_n

cel mai…

Îmi zice că sunt cel mai tare om pe care l-a cunoscut,
în materie de aşa ceva. Îmi cere apoi să ne întâlnim cândva
să-mi povestească părţi din viaţa ei,
să-mi dea puţin din sufletul ei.
N-am auzit prea multe lucruri bune despre ea;
dar nu m-am luat niciodată după ce-am auzit în stânga şi-n dreapta.
Cu mine-a fost în regulă, cu mine s-a purtat frumos, cu mine nu şi-a dat aere.
Pe mine m-a luat cândva în braţe, când plângeam,
şi am apreciat asta.De-asta sunt curioasă
dacă ceva din ce-mi va spune mă va face să plâng.
Sunt curioasă dacă voi rămâne tristă, scârbită, plictisită,
neinteresată, sau din contră:
voi rămâne uimită, încântată,
binedispusă, pozitivă.
Ştiu sigur că n-o să judec. De asta sunt absolut sigură.
Iubesc să ascult poveşti. Iubesc să ascult poveştile oamenilor
şi să învăţ câte ceva din ele.
Iubesc să fiu un umăr pe care să poţi plânge.
Iubesc asta.

DSC_0171

gândeşte tu pentru tine

Nu pot să înţeleg oamenii ăştia comuni.
Mediocri, şi-atât de slabi de caracter,
că-mi vine să rup bucăţi din tăria mea,
să iau o lingură şi să le-o îndes pe gât.

Ia aici, hrăneşte-te cu nişte logică.
Ia aici, hrăneşte-te cu nişte bun simţ.
Ia aici, hrăneşte-te cu deciziile tale.
Ia aici, hrăneşte-te, că trebuie că-ţi e tare foame!

Ia-ţi propriile decizii şi nu te mai lăsa condus.
Hrăneşte-te şi gândeşte, gândeşte, gândeşte!
Să-ţi laşi viaţa condusă de alţii e cel mai trist lucru pe care-l poţi trăi.
Dar fii fericit, omule, fii fericit. Fii fericit; eu sunt.

DSC_0048

fericire-n stare pură

Sunt îndrăgostită. Şi iubesc.
Iubesc cum totul a trecut de la condiţional,
la prezent. Şi cum prezentul e viitor, atunci când conjunctivul
ne întreabă dacă să facem sau nu una ori alta.
Iubesc fiecare parte din trecutul meu alături de tine,
chiar dacă nu trăiesc acolo, ci-mi trăiesc fericită prezentul,
iubind fiecare clipă de-aici.
Iubesc sentimentul plăcut care m-a învăluit
când te-am atins prima oară.
Iubesc ochii mari privindu-mă atent, studiind fiecare parte din mine
şi gura-ţi zâmbindu-mi larg.
Iubesc incertitudinea primului sărut,
după primele strângeri tremurânde ale mâinilor noastre mici.
Dac-am fi scriitori, ne-am scrie
cea mai frumoasă poveste, cea mai complexă,
cea mai fericită, cea mai împlinită, cea mai dragă.
Dar noi nu suntem scriitori… noi nu o scriem;
noi o trăim. Iar eu iubesc asta.

DSC_0035

te iubesc, femeie

Dacă mai plângi, o să-ţi dau eu motive să plângi.
Dacă te loveşti, o mai iei şi de la mine.
Pentru că am zis eu, de-aia!
M-am întâlnit cu replicile astea jumătate de viaţă. Dar cum să nu te iubesc, când peste ani mi le amintesc şi mă amuz copios? M-ai învăţat ce-i ironia şi logica. Multă logică, mai ales când tu aveai mereeeu dreptate!
Mare parte din lucrurile pe care le-am învăţat, le-am învăţat tot datorită ţie. Mare parte din ceea ce sunt acum, sunt tot datorită ţie. Şi-ţi mulţumesc, pentru că, deşi uneori îmi venea să te strâng de gât, ba pentru că nu mă lăsai să fac una, ba pentru că nu mă lăsai să fac alta, probabil că în mare parte a timpului, deciziile pe care tu le-ai luat, erau cele corecte.
Mă enervează că nu-mi amintesc prea multe de când eram mica (mai mică, da, că ştiu că încă-s mică – şi aşa o să rămân!)…

Mai ştii… ?
Mai ştii când îmi citeai poveşti, şi plângeai mai tare decât mine?
Mai ştii când eram prin clasa I şi plângeam ca o disperată dacă nu dormeam până la zece, şi mai ales dacă nu adormeam cu tine lângă mine?
Mai ştii momentele în care toţi copiii de la şcoală mă întrebau de ce porţi mereu o medalie la gât? Nimeni nu înţelegea că-i doar un ceas…
Mai ştii cum doamna învăţător îţi zicea mereu că am cel mai oribil scris din lume?
Mai ştii momentul ăla în care-am fost la mare şi nu-mi plăcea deloc de roşcovana aia răsfăţată cu care stăteam să mâncăm? Şi cu atât mai puţin îmi plăcea de ta-su!
Mai ştii când am picat şi mi-am rupt membrul superior stâng, şi nu am vrut să mă duci la spital, până nu mi s-a făcut mânuţa cât un elefant? Şi mai ştii cât am plâns că nu vreau să mă interneze?
Mai ştii care era singurul meu scop, mergând în Deva?
Mai ştii când i-am tras scaunul celeilalte fiice ale tale, şi nu mai puteam de râs când s-a împrăştiat?
Mai ştii când o pedepseai pe fii-ta, şi mă duceam lângă ea, plângând, să-i ţin de urât? Poate dura mai puţin…
Mai ştii când am luat primul meu patru la istorie? Şi mai ştii ce mă speria săracul om?
Mai ştii când m-ai pedepsit odată şi nu m-ai mai lăsat la calculator?
Mai ştii cum îţi povesteam orice cretinătate, foarte plină de încântare, când veneam de la şcoală şi tu erai în grădina?
Mai ştii ameninţarea ta maginifcă? Periculos scaunul acela, domnule…

M-ai învăţat să vorbesc , să merg, să descopăr, să apreciez, să iubesc, să pun întrebări, să ascult, să fiu acolo, să pot, să vreau, să reuşesc, să cad şi să mă ridic singură.
M-ai învăţat să plâng şi să-mi fie dor.
M-ai învăţat că şi dacă pic, asta e doar ca să fiu mai puternică.
M-ai învăţat să fiu un om de cuvânt şi să-mi respect promisiunile.
M-ai învăţat să fiu un om de încredere şi să-mi ţin gura închisă, lăsând în mine tone de secrete.
M-ai învăţat să respect orice persoană – atâta timp cât primesc acelaşi lucru – şi să nu accept niciodată să fiu luată de proasta.
M-ai învăţat să spun „te rog” şi „mulţumesc” şi am dus asta mai departe, învăţându-i şi pe alţii.
M-ai învăţat să am încredere în mine şi să fiu pozitivă – uneori mai scârţâi la astea, dar e ok, bă!
M-ai învăţat să fiu calmă, iar singură am învăţat cum să-i enervez pe alţii cu asta…
M-ai învăţat atâtea, femeie! Dar cred că astea-s cele mai importante, asta sunt cele care m-au format.
M-ai învăţat să fiu tot ceea ce sunt azi.
Mulţumesc!

1479507_648673828517916_1424465820_n

gelul meu de duş

Miroase a vară.
A dureri nebănuite,
cuţite înfinse în părţi ale sufletului
de a căror existenţă nici nu ştiam.
Miroase a deziluzie şi dezamăgire.
Miroase a plăceri nenumărate,
a face totul câte mai des.
Miroase a durere de picioare
de la plimbările prin parc.
Miroase a parfumul ieftin
ce-ţi acoperea pielea.
Miroase a părul meu moale şi ondulat.
Miroase a dulciuri şi a fixativ.
Miroase a ploaie.
Miroase a gară împuţită
şi oameni care merg la mare.
Miroase a oraş aglomerat
şi griji făcute în zadar.
Miroase a metrou
şi a bănci.
Miroase a cartofi prăjiţi.
Miroase a întunetic, pisici, copii.
Miroase a scârbă.
Miroase a sacrificii.
Miroase a gel de duş.
Miroase a indiferenţă.

DSC_0072