Anca. Part I.

click pe poză, dacă vreţi să o vedeţi ca lumea <3.

 

Lipsită de tine

Credeam la un moment dat că dragostea la distanţă în cazul meu nu ar rezista vreodată. Dar văd acum că, deşi eşti departe de mine, eu încă… nu neaparat te iubesc, însă îmi pasă de tine mult. Foarte mult. Într-un mod ciudat, pe care nici eu nu-l înţeleg… şi ceea ce e ciudat e că nu eşti departe fizic. Eşti departe sufleteşte. Sau aşa vrei să pari… fiindcă deşi poate încă mă iubeşti, nu mi-o mai arăţi.

E doar un moment. E doar o perioadă. Probabil… Nu o să dureze o veşnicie, fiindcă… nu, eu nu pot aşa.

Eu chiar sper la ceva mai bun – iar acel ceva bun, e de fapt un acel cineva bun. Şi bun în toate sensurile din lume. Şi da, tu eşti acel ceva bun. Eşti cel mai bun din lume. Asta pentru mine.
Risipă de cuvinte frumoase şi îmbrăţişări pentru tine? N-ar fi vreodată…
Dar sunt confuză… mă vrei, dar te iei doar după albastru senin? Caută ochii mamei şi ea te va aduce la mine.

Ajută-mă să-mi pun visele pe raze de soare. Treci cu mine prin zori şi ajută-mă să le împlinesc, fiindcă mi-ai spus că vei fi mereu aici pentru mine…. Dar… dar acum… nu eşti. Şi asta e din cauza mea, oare?!

Opreşte-mi visele. Fiindcă vreau să mă iei de mână şi să le faci realitate.

Poartă-mă pe cele mai înalte culmi ale iubirii.

Fă-mă a ta. A ta şi atât, fiindcă sunt atât de obosită şi rătăcită. Şi am nevoie de tine. Fiindcă am nevoie de tine să-mi ghidezi paşii. Fiindcă tu eşti acum centrul Universului meu. Tu… tu care greşeşti în continuare…

Şi ceea ce e cel mai trist e că… eu am încetat niciodată să te iubesc, m-am orpit încet încet din a-ţi arăta asta…  doar să îți arăt asta trebuia acum să fac…

Nu trebuie să te hrăneşti cu o imagine, când poţi să te hrăneşti cu mine.

 

Of, n-are sens…

Nu trebuie să te hrăneşti cu o imagine, când poţi să te hrăneşti cu mine.
Acum când realizez că te vreau, realizez şi că e prea târziu. Şi realizez abia acum tot ce mi-ai spus odată şi… da, doare, dar nu, nu am ce face.
Fiindcă indiferent de cât de mult îmi lipseşti, n-am s-o dau pe ea la o parte să mă bag în sufletul tău iar.
Fiindcă of, n-are sens…

 

sinonim pentru viaţă

Stau cu toate pozele astea înşirate aici. Sunt aşezate cu grijă pe podea, în ordine cronologică: de când te-am cunoscut, până acum, nu de mult. Până să dispari… până să te pierzi de mine şi de tot ce-a fost odată noi.
Stau… stau şi sper ca până la final, să te ridici măcar dintr-una din pozele alea, şi să fii tu. Să fii tu, aşa cum ai fost mereu sau aşa cum n-ai fost niciodată.
Dar să fii tu.
Fiindcă mi-e dor de tine. În fiecare zi mi-e dor de tine.
Şi picioarele-mi stau mai grele ca niciodată întinse pe podeaua roşie. Stau toată întinsă, sperând ca… nu ştiu. Sperând la tine. Visând la tine.
Şi uite, ca să fiu clară… podeaua e roşie. Nu zac într-o baltă de sânge fiindcă mi-ai mutilat sufletul şi până la urmă am murit… am murit de tot, în chinuri groaznice.
Nu…
Şi n-am omorât nici eu pe nimeni. Nici un suflet nevinovat care-şi căuta fericirea alături de mine.
Nimeni…
Ştii… acum… uneori doar vreau să mor. Fiindcă ştiu că oricum nu pasă nimănui şi cu sau fără simpla mea prezenţă, e la fel. Aşa cum voiam să devin actor, acum vreau să mor…
Te vreau… fiindcă ei au o putere supraomenească pe care o numesc Dumnezeu şi care e mult pentru ei.
Eu te am pe tine. Te-aveam… Şi-mi erai şi mamă şi tată şi tot.
Mi-eşti veşnică iubire şi-mi eşti mereu prin preajmă chiar dacă nu eşti aici.
Te port cu mine mereu. Sau o parte din tine. Sau ceva de la tine…
Şi te iubesc mai mult decât am făcut-o vreodată şi te vreau mai mult ca nicicând.
Totul meu, iubire-mi veşnică… unde eşti?
Mă sperie… lipsa ta mă sperie.
Şi doare să văd că atât de tare mă sperie.
Doare să ştiu că mă trezesc şi că n-am să te văd.
Fiindcă pare că nu te pot vedea niciodată…
Iar în atâţia ani, te-am văzut o dată…
O nenorocită de dată…

 

Ştiu doar că nu ştii. Nici eu nu ştiu

Te iubesc atât de mult şi simt fiecare părticică din mine cum se rupe şi vrea să vină spre tine, să se unească de tine.
Şi ştiu că tu ai vrea să le laşi, dar nu le laşi; ce se întâmplă?! Atunci când n-o întreţi, dragostea piere? Dragostea-i nemuritoare… de ce piere? De ce o lăsăm să piară?
De tine mi-e dor. Atât de dor mie mi-e de… de tine, tu… tu… tu care eşti acolo şi susţi sus şi tare că mă iubeşti.
Tu, care te pierzi la fiecare pas greşit.
Tu, care greşeşti atât de des şi ironizezi atât de mult, şi nu ştii niciodată.
Tu de fapt nimic nu ştii.
Ştii că eu te iubesc, şi-atât. Iar eu ştiu că tu n-ai să afli niciodatată mai mult şi n-ai să citeşti în veci asta.
Dar dacă prin cine ştie ce minune o vei face, nu ma întreba. Nu mă întreba dacă eşti tu.
Închide ochii, visează şi dă-ţi singur răspunsul.
Fiindcă dacă eşti tu, făcând asta vei ştii.
Strânge aerul în braţe sperând ca eu s-apar.
Du-te pe-un câmp, închide ochii şi strigă-mi numele. Urlă-l de trei ori, iar eu am să-ţi apar în faţă.
Deschide ochii sau ţine-i în continuare închişi.
Simte-mă.
Lângă tine, pe tine, sub tine, cu tine.
Spune-mi că mă iubeşti şi spune-mi iar cum, de ce, cât de tare.
Fă toate astea chiar dacă eu n-o voi pricepe vreodată.
Arată-mi că mă iubeşti, nu-ţi fie teamă…

 

Tell me something beautiful

Spune-mi ceva frumos.
Timp de cincisprezece zile, în fiecare zi.
Să fie ceva frumos şi diferit în fiecare zi.
La aceaşi oră în fiecare zi.
Fă-mă apoi să realizez cât sunt de proastă fiindcă nu te vreau.
Spune-mi ceva frumos. Spune-mi…

 

Vreau. Pot. Lasă-mă

Vreau să te ajut. Înţelegi?!
Lasă-mă să te ajut. Vrei?
Realizează că lumea nu se sfârşeşte acum. E doar o viaţă. Una.
Trăieşte-o. Iubeşte. Pe ea, pe tine, pe mine. Pe cine vrei tu.
Nu renunţa.
Ridică-te. Zâmbeşte. Întreabă-mă cum, şi-ţi voi ghida paşii. Eu am făcut-o de atâtea ori. Singură.
Strânge-mă în braţe o veşnicie dacă vrei.
Plânge-mi în braţe, fiindcă n-am să te cred un smiorcăit.
Fă ce vrei tu. Fii fericit.
Vibrează. Respiră. Trăieşte.
Şi ştiu că e iarnă de-o veşnicie. Dar trăieşte. Fă vară cu viaţa ta. Cu iubirea ta. Cu zâmbetul tău.
Şi dacă vrei linilşte, de ce mă pui să vorbesc încontinuu?
Urechile-ţi vor sângera odată fiindcă nu mă vei mai putea opri din vorbit.
Dar oricum…
Nu e ca şi cum mâine n-ai mai fi şi nu m-ai mai putea auzi.
Nu e ca şi cum e ultima oară când te văd.
Nu e ca şi cum orice dată când te văd e ultima.
De ce să pleci?
Nu vreu să te pierd.
Lasă-mă să te prind de mână.
Am încredere în tine. Te ascult, te susţin şi te ridic când pici.
Asta dacă mă vei lăsa vreodată…

 

N-ai dreptul

Câteodată nici eu nu ştiu ce vreau, iar tu mă obligi acum să-ţi zic ce simt; şi ai vrea bineînţeles să fie ceva… pe cât se poate de bun.
Ei bine, iubite, cu părere de rău îţi spun că… nu.
Pur şi simplu nu. N-ai dreptul să mă obligi. N-am dreptul să mint.
N-ai dreptul să vii să mă iei la sărutat. N-am dreptul să te lovesc.
Ai dreptul să ştii însă, că un cuvânt e atât de important. Şi am dreptul să vorbesc, şi am dreptul să fiu ascultată!
Si n-ai dreptul să mă ignori.
Trebuie să ştii de oamenii ce-ţi fură viaţa…
Trebuie să mă asculţi.
Sunt paşii mei cei ce sună. Îî dor…
De ce să-ţi programezi fericirea? Dacă poţi… renunţă la tristeţe?!
Vrei inima mea?
Fiindcă dacă da, să ştii că nu ţi-o pot da.
E rănită, e călacată în picioare, e batjocorită şi acum e moartă.
Şi… ştii cum îmi dau seama că eşti atât de departe de mine acum?
Simt un gol… mă simt eu goală. Sufletul mi-e gol… tot e gol.
Şi ştii că se zice că uneori ai nevoie de dragoste, alteori de singurătate … ei bine, eu am deja dragostea singurătăţii.
Aş vrea să fii cu mine, chiar dacă nu eşti aici…
Îmi vând sufletul.
Şi cer în schimb doar iubire…
Dezbracă-te de orgoliu.
Lasă-ţi corpul gol să plutească.
Lasă aerul să miroasă a tine.
Mirosul pielii tale…

 

Of, măi :(

-  Nu mă lăsa aşa , doar eu cu mine…

- Nu te las… niciodata…

 

Cu N… V

Iar tu visezi când eu te iubesc din ce în ce mai mult!